Psihologia culorilor în digital marketing

Psihologia culorilor în digital marketing

Psihologia culorilor și marketingul digital – există vreo legătură între ele?

Ai spune că antreprenorul sau directorul de marketing, atunci când desfășoară o acțiune de branding sau rebranding, alege culorile mărcii în funcție de propriile preferințe sau viziune. Parțial corect, o poate face și poate ieși bine, dacă este inspirat și chiar cunoaște psihologia culorilor. Nu este vorba de influențare, ci de reacția firească a oamenilor la stimulii vizuali. Se cunoaște faptul că unui om furios, vederea culorii roșu îi provoacă și mai mari tensiuni, după cum culoarea alb sau albastru din uniforma medicală inspiră calm, relaxare, detensionare. La fel este și cu brandurile, în funcție de obiectul de activitate sau mai bine zis de funcționalitatea și utilitatea produsului sau serviciului respectiv, alegem culorile potrivite să redea și olfactiv ceea ce reprezintă brandul respectiv.

Desigur aţi remarcat că promovarea companiilor care se ocupă de detergenţii de rufe se axează foarte mult pe culoarea alb. De ce? Pentru că albul însemnă în percepția gospodinelor curățenie, igienă, puritate chiar. Uneori, se folosește combinația albului cu roz, care sugerează pufoşenia, senzaţia de moliciune, candoarea. Observi? Se merge dincolo de conotația proprie a culorii și se aleg sensuri chiar mai profunde, pentru a întări încrederea în produsul respectiv.

Poate că v-aţi întrebat adeseori dacă nu cumva este vorba de o condiţionare în alegerea produselor achiziţionate, folosindu-se de culorile şi nuanţele utilizate în diverse campanii sau prezente pe ambalajul acelor produse. Răspunsul este foarte simplu: desigur că poți influența prin culori, dar ideea este să alegi acele culori care se potrivesc cu esența în sine a produsului, cu ce are el de oferit. Nu intrăm în detalii legate de calitatea produselor, că unele spală mai bine, altele mai puțin bine, deși ele folosesc în reclame culoarea alb imaculat. Acest lucru depinde de integritatea și onestitatea echipei manageriale. Ceea ce este de reținut până aici este că oamenii rezonează la culori și nu numai.

Psihologia culorilor în marketingul digital – care este adevărul?

Studiile realizate de către experţi au indicat că oamenii sunt foarte receptivi la codul culorilor. De aceea, atunci când se efectuează diverse operaţiuni de marketing digital, psihologia culorilor este luată în calcul. Procentul de acceptare/respingere a unor produse în funcţie de culoarea aleasă este de peste 60%. De aceea, multe dintre companii ar trebui să consulte o agenţie specializată, nu doar atunci când încep să-și promoveze produsele/serviciile, ci încă din momentul în care construiesc brandingul.

Aplicarea codului culorilor uşurează modalitatea de asociere a firmei cu produsele/serviciile sale. În plus, atunci când sunt utilizate anumite culori, atât pentru logo, site, ambalaje, se creează o legătură invizibilă între acestea, care ajută clientul să facă asocieri rapide. Din punct de vedere psihologic, culorile sunt asociate cu emoţiile şi reprezintă nişte indicii pentru creierul uman, care-i uşurează alegerile. Este aceasta o uşoară formă de manipulare a clientului? Posibil da și nu poate fi incriminată atâta vreme cât nu dăunează și respectă libera alegere a acestuia.

Desigur, nu toată lumea rezonează la elementele legate de culoare. Dacă un produs nu ar beneficia şi de anumite caracteristici de calitate, cu siguranţă că indiferent cât de bine ar fi pus în evidenţă prin intermediul codului culorilor, şansele să atragă clienţii sunt foarte scăzute. Codul culorilor ajută o companie să se definească în raport cu celelalte din același sector de activitate. Nu de multe ori s-a întâmplat ca, în cazul unor culori şi nuanţe asemănătoare, oamenii să se împartă în ceea ce priveşte produsul (a se vedea cazul companiilor producătoare de Cola, Pepsi şi Coca-Cola).

Adevărul despre psihologia culorilor în cadrul marketingului online este că acestea creează premiza pentru atragerea clienţilor. Culorile sunt un prim pas în drumul către produs, pentru că vorbim de impactul vizual, de acel declic care se declanşează în mintea clientului şi care-l determină să încerce produsul. Dacă acesta reuşeşte să-i confirme senzaţia iniţială, atunci clientul este câştigat, iar compania beneficiază de un nou fan al produsului/serviciului. Dacă nu, atunci modalităţile de promovare trebuie modificate, astfel încât clienţii să fie atraşi şi păstraţi, existând un raport de 1:1 între ceea ce se promovează cu ajutorul culorilor şi ceea ce se primeşte sub forma produsului/serviciului.

Culorile – formă de comunicare non-verbală

Culorile generează emoţii şi reuşesc să transmită mesaje. Acestea sunt una dintre cele mai eficiente forme de comunicare non-verbală, care reuşesc să unească oamenii. Codul culorilor este atât de simplu, încât a devenit universal. Gândiţi-vă numai la flori şi modul în care acestea reuşesc să indice emoţiile pe care doreşte să le transmită cel care le înmânează persoanei căruia îi sunt dăruite.

Prin urmare, culoare/nuanţă trebuie să creeze nişte emoţii pre-determinate (pe care iniţiatorii campaniei se bazează şi pe care doresc în mod intenţionat să le inducă clienţilor), care să creeze o stare emoţională în concordanţă cu mesajul transmis. În acest mod, clientul va alege acel produs şi-l va achiziţiona. La fel de importante sunt şi combinaţiile de culori, alegerea nuanţelor care să fie implementate, precum şi intensitatea acestora. Companiile care se ocupă de marketingul digital ţin cont de experienţa utilizatorului în această privinţă şi utilizează nişte tipare deja verificate atunci când creează campaniile de promovare a produselor. Există o grămadă de tehnologii de măsurare a impactului culorii asupra potențialilor consumatori, practic azi nu mai există niciun dubiu în privința alegerii corecte a culorilor pentru un produs, nicio urmă de greșeală.

De exemplu, iată câteva dintre cele mai utilizate culori care reuşesc să creeze emoţii puternice clienţilor:

  • Roşu – aceasta este o culoare puternică, vibrantă, care comunica pasiune, curaj, forţă, dorinţa de a experimenta, adrenalină, etc. Este o culoare care invită la auto-depăşire, la aventură, la testarea propriilor forţe şi la depăşirea limitelor. Răspunde nevoii omului pentru aventură, fiind culoarea vieţii şi care exprimă starea de existenţa. Nu-i de mirare că este culoarea brandurilor de maşini, aşa cum este Ferarri sau culoarea sticlelor de băutură de tip Cola.
  • Alb – este culoarea purităţii, a castităţii, a nevinovăţiei, a curăţeniei şi este utilizată pentru a comunica siguranţa. Apare în cazul campaniilor care se adresează mamelor şi bebeluşilor, produselor pentru curăţenie şi igienă, etc.
  • Albastru – indică calmul, liniştea, relaxarea, confortul, siguranţa, profesionalismul. Este o culoare care defineşte echilbrul, fiind preferate de către afacerile care implică finanţe, de către instituţiile bancare sau de către brandurile care doresc să facă diferenţa.
  • Verde – este o culoare care are legătură cu natura, este un simbol al renaşterii, care indică echilibru şi armonie, abundenţă şi progres. Este preferată de către brandurile care încearcă să promoveze legătura dintre om şi natură, protejarea mediului înconjurător şi produsele/serviciile de natură ecologică, saloane de masaj, terapii neconvenționale, studiouri de yoga.
  • Negru – este o culoare puternică, contrastantă, care exprimă forţa, misterul, seducţia, rezistenţa şi eleganţa. Alături de alb creează un contrast puternic, care se imprimă pe retină. Produsele care sunt asociate cu această culoare fac parte din industria de îmbrăcăminte şi confecţii. În plus, pentru că ajută la un bun contrast, multe site-uri web o utilizează ca background, la fel cum procedează şi cu albul.

Inducerea unor astfel de emoţii prin intermediul culorilor a ajutat la construirea unor branduri puternice. De exemplu, Coca Cola este recunoscută prin asocierea cu roşul sticlei, dar şi cu camioanele de Crăciun şi cu Moş Crăciun. McDonalds este asociat cu culoarea galben pai de pe logo şi cu cea a cartofilor prăjiţi. Oamenii sunt conduşi de emoţii, iar specularea acestei legături va contribui întotdeauna la crearea unui avantaj pentru vânzător.

 

Când prea mult este prea mult!

Unul dintre elementele care ajută la o mai bună atragere a clientului către un produs/serviciu este crearea unui contrast plăcut din punct de vedere vizual şi estetic. Este important ca numărul culorilor utilizate să nu fie o reproducere a curcubeului, fiindcă ochiul uman este foarte senzibil la asocierile de culori şi nuanţe foarte puternice. Alegerea culorilor potrivite şi a nuanţelor asociate trebuie să fie realizată într-o deplină comuniune între produs şi ceea ce acesta doreşte să transmită.

Balansul dintre nuanţe şi culori trebuie să fie cel corect, astfel încât acesta să servească scopului: transmiterea corectă, eficientă a mesajului despre brand și atragerea clientului. Mulţi clienţi nu vor putea asocia niciodată culoarea negru și o nuanță de roz cu un brand de motociclete, dat fiind faptul că oamenii care circulă pe motociclete preferă să fie văzuţi ca nişte persoane puternice, care sunt independente şi au forţă. Iar utilizarea rozului în această combinaţie ar fi total deplasată.

Pentru că multe dintre campaniile online de promovare se bazează pe click-uri, culoarea bannerului prin care clientul este invitat să acceseze un anumit site sau să comande un produs trebuie să fie în concordanţă cu mesajul înscris pe acel buton. Nu poţi folosi culori pale pentru o firmă care se ocupă de organizarea de petreceri, aşa cum nu poţi folosi culori vibrante pentru o companie de pompe funebre. Atunci când lucrezi în domeniul marketingului digital trebuie să înveţi din tot ceea ce-ţi oferă clienţii la diversele testări. Experienţa utilizatorului reprezintă un reper important pentru a identifica cele mai utile soluţii de promovare a produselor/serviciilor/companiei.

Poţi influenţa un client cu ajutorul anumitor combinaţii de culori mai îndrăzneţe, dar interesul tău este să atragi cât mai mulţi clienţi. Poţi stârni curiozitatea unui grup de oameni cu anumite culori, dar sunt acestea de ajuns pentru a-i determina să achiziţioneze produsul promovat? Simplitatea este cel mai bun indicator pentru un client spre a deveni interesat de un produs. De aceea, pot fi utilizate până la maxim 3 culori pentru un produs de tip logo, de exemplu. Oamenii trebuie să reacţioneze cât mai rapid în vederea asocierii culorii cu produsul, adică în maxim primele 25 de secunde. Asocierea trebuie să fie instantă, ceea ce înseamnă că obiectivul campaniei de marketing online a fost îndeplinit.

Psihologia culorilor influenţează comportamentul clienţilor; aceştia pot fi “ghidaţi” în alegerea unui produs/serviciu/brand. O culoare poate face diferenţa între produse, ajutându-l pe client să-şi definească aşteptările pe baza emoţiilor transmise de către respectivul produs. Chiar dacă ar părea că acesta este manipulat în a deveni curios în ceea ce priveşte produsul/compania, culorile reuşesc să influenţeze clienţii, să-i motivează şi să-i seducă.

Hai să povestim la o cafea cum te putem ajuta să-ți digitalizezi afacerea începând chiar din ianuarie 2018

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin